Sibiul devine din nou polul performanței în mediul de afaceri

Cea de-a VI-a ediție a Conferinței Managementul Performanței în România va avea loc în luna Octombrie, la Sibiu.
A VI-a ediție a Conferinței Managementul Performanței în România

În perioada 26 – 27 Octombrie 2016, Sibiul redevine capitala managementului performanței, găzduind ce-a de-a VI-a ediție a evenimentului devenit deja tradiție: Conferința Managementul Performanței în România.
Evenimentul va fi deschis de masterclass-ul Excelența în Afaceri prin Utilizarea Indicatorilor Cheie de Perfromanță (KPIs) care va evidenția tendințele actuale ale domeniului prin expunerea unui studiu de caz.
Participanții vor asista apoi la șapte sesiuni de prezentare, susținute de reprezentanți ai unor companii precum: Banca Națională a României, Bombardier, E.ON, Flanco, Policolor, Saint-Gobain Weber, The KPI Institute și WorldSkills Romania. În cadrul sesiunilor de prezentare, participanții vor avea ocazia să învețe din experiența unor practicieni renumiți, să afle bunele practici în domeniu și cele mai noi tendințe validate la nivel național și internațional.
Cei prezenți la conferință vor obține o viziune cuprinzătoare asupra managementului performanței, prin însușirea tehnicilor, proceselor și instrumentelor specifice domeniului, care au aplicabilitate la toate nivelurile de implementare: strategic/organizațional, operațional/departamental și individual.
Experiența de învățare va fi completată și fundamentată practic prin cele trei workshopuri desfășurate în paralel, care vor închide evenimentul:
 Workshop A – Managementul performanței la nivel de angajat;
 Workshop B – Tehnici de selecție a Indicatorilor Cheie de Performanță (KPIs);
 Workshop C – Planificarea și execuția strategiei în administrația publică.
Pentru detalii referitoare la program, vorbitori, taxa de participare, reduceri și modalități de înscriere, vă invităm să accesați site-ul oficial al evenimentului: http://www.acumenintegrat.ro/Conferinta-Managementul-Performantei-in-Romania-2016/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *