Asociația Zi de bine continuă campania #scutpentruspitale

București, 25 martie 2020. La o lună de existență, Asociația ZI de BINE, curator de cauze sociale, își schimbă conceptul inițial, acela de a susține o cauză pe lună, timp de 12 luni. Ținând cont de contextul pandemiei de coronavirus “De ziua ta, ajută un om să se ridice” va deveni pentru o perioadă nedefinită „#scutpentruspitale”. Toate fondurile strânse de asociație vor fi direcționate către spitale din Petroșani, Sinaia, Rădăuți, Craiova, Buzău, Suceava, Târgu Mureș, Brașov, Câmpulung și București, sub forma materialelor de care au nevoie pentru a lupta în siguranță împotriva virusului.

Melania Medeleanu, Asociația Zi de bine, spune: “Cum ar fi dacă fiecare om s-ar implica și ar dona pentru spitalul din localitatea în care s-a născut sau în care trăiește acum, făcând astfel ceva care îi dă un sens, ceva care va ajuta în aceste moment atât de neobișniut dar care va rămâne și peste ani tot în folosul comunității? Conceptul creativ al campaniei inițiale “Cine-i născut în aprilie, mai, iunie” devine în aceste zile „Cine-i născut în Petroșani, Sinaia, Rădăuți, Craiova, Buzău, Suceava, Câmpulung, București, Brașov sau Târgu Mureș”.

Campania de strângere de fonduri #scutpentruspitale continuă atât cât va fi nevoie, în încercarea de a-i proteja pe cei aflați în linia întâi, cei mai expuși dintre noi: medici, asistente, brancardieri. Asociația face apel la comunitățile locale, cetățeni și companii, să ajute așa cum pot, prin donații de materiale sau donații în bani, din care va achiziționa echipamentele necesare și le va trimite spitalelor.

DE CE E NEVOIE?

Asociația ZI de BINE a alcătuit o listă cu necesarul de echipamente și aparatură medicală pentru 12 spitale care au solicitat ajutor, listă pe care își propune s-o acopere cu sprijinul donatorilor, persoane fizice sau companii.

Pe listă figurează produse esențiale precum: paturi, mese de tratament, sterlizatoare UV, laringoscoape, kituri de intubație, echipamente pentru ventilație mecanică, pompe pentru siringi, aspiratoare chirurgicale, cabine de decontaminare, teste rapide pentru COVID, sonde de aspirare, filtre pentru sistemele de ventilație, combinezoane de protecție, halate medicale impermeabile de unică folosință, șorțuri medicale impermeabile, măști chirurgicale, măști de protecție, toate mărimile de mănuși de unică folosință din latex cu sau fără pudră, ochelari de protecție, săpun lichid, termometre contactless, pulsometre, botoși de unică folosință, lampi UV, soluții de dezinfectare pentru suprafețe și pentru obiecte, și multe altele.

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

Cu un simplu sms cu textul SUS la 8862 se poate face o donație pentru a ajuta spitalele mici din comunități precum Petroșani, Sinaia, Rădăuți, Craiova, Buzău, Suceava, Târgu Mureș, Brașov, Câmpulung și București.

Contribuțiile se pot face și prin transfer bancar în următoarele conturi:

BCR RO56RNCB0092166359160001, cont in RON
UNICREDIT

RON: RO61BACX0000002013736000
EUR: RO34BACX0000002013736001
USD: RO07BACX0000002013736002

Vă puteți dona ziua de naștere pe Galantom (peste 60 de oameni și-au donat deja ziua) iar companiile pot face sponsorizări, contractul este precompletat și se poate descărca de pe site-ul nostru: https://zidebine.ro/sponsorizare.html

„Dorim să le mulțumim celor peste 25 de companii care ni s-au alăturat până acum: Unicredint Bank, Vodafone, Ikea Romania, Dexion Romania, Fundatia Elpis, Elcate SRL, Brinco Serv SRL, Cosmopolit, KRS KRUMSEB, Ultra Training SRL, Waters Technologies Romania, Satori Venture SRL, Kronospan, Kronlux Fm SRL, Barenburg Romania SRL, TIMAC Agro România, Subcetate Apartamente, Svelt Consulting SRL, Sagitarius Consulting SRL, Euro Building Creative SRL, Alina Sorcoiu, WebDigital, Obsidian Bijuterii, DyFashion.Ro, Igloo media, Karcher Profesional, dar și celor aproape 30.000 de oameni care au donat din primele zile ale campaniei”, adaugă Melania Medeleanu.

La o lună de la lansare, Asociația Zi de Bine face bilanțul:

  • A reușit să strângă în doar 15 zile 50.000 de euro pentru cauza lunii martie – Casa Blondie pentru copiii bolnavi abandonați în Secția de Neonatologie de la Spitalul Marie Curie.
  • În doar 10 zile de la lansarea celei de-a doua cauze, #scutpentruspitale, a strâns aproape 300.000 de euro de la mai bine de 30.000 de donatori, persoane fizice si companii. Cu acești bani, Zi de Bine a sprijinit deja Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, unde a trimis 2.000 măști FFp2, 300 de combinezoane, 400 de ochelari de protecție și 6 viziere, 500 de teste diagnostic, așternuturi pentru 100 de paturi. De asemenea, au ajuns la Brașov 2 containere închiriate pentru 2 luni, alte două urmând să fie achiziționate și donate spitalului. Pentru spitale din Rădăuți, Târgu Mureș, Sinaia, Petroșani, Câmpulung, Craiova, Buzău și București au fost trimise 1.000 de măști ffp1, aproape 25.000 litri dezinfectant și 10000 mănuși chirurgicale. ZI de BINE va achiziționa și aparate de ventilație mecanică de înaltă performanță, monitoare, pulsoximetre etc

Informații despre modul în care se pot face donațiile se găsesc pe site-ul Asociației Zi de Bine – www.zidebine.ro și pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/zidebine.ro/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *