Fondul Român pentru Eficienţa Energiei finanţează proiecte de eficienţă energetică prin intermediul Promotorilor

În contextul creşterii solicitărilor de finanţare comercială a proiectelor de eficienţă energetică şi din dorinţa de a facilita, într-o măsură mai mare, accesul potenţialilor clienţi la resursele financiare disponibile, Fondul Român pentru Eficienţa Energiei (în engleză Romanian Energy Efficiency Fund – R.E.E.F.) anunţă procedura de intermediere prin Promotori pentru finanţarea investiţiilor în domeniul eficienţei energetice.

Fondul Român pentru Eficienţa Energiei a supus dezbaterii publice procedura de intermediere prin Promotori pentru accesarea finanţărilor în domeniul eficienţei energetice în timpul evenimentului ‘Cum să faci bani din eficienţă energetică’, organizat în Bucureşti.

Procedura de intermediere, publicată pe website-ul Fondului Român pentru Eficienţa Energiei (http://www.free.org.ro) poate fi parcursă, de Promotori, în egală măsură persoane fizice şi juridice. Activitatea de intermediere a acestora are drept scop extinderea activităţilor de identificare şi asistare a Clienţilor–agenţi economici cu capital public, privat sau mixt şi autorităţi ale administraţiei publice, care doresc să beneficieze de finanţarea comercială a Fondului pentru propriile proiecte de eficienţă energetică.

Colaborarea între Fondul Român pentru Eficienţa Energiei şi Promotori se poate face pe bază de contract de prestări servicii în baza Codului Civil.

“Această acţiune, prevăzută în Planul de Afaceri pe anul 2005, are menirea, în contextul bunelor rezultate obţinute de Fondul Român pentru Eficienţa Energiei până în prezent, de a lărgi aria de investigatie vizând identificarea şi finanţarea comercială a investiţiilor în domeniul eficienţei energetice şi al valorificării surselor regenerabile de energie”, a declarat dl. Mihai Voronca, director executiv al Fondului Român pentru Eficienţa Energiei

“În plus, prin această nouă abordare încercam să valorificăm, pe de o parte, expertiza specialiştilor din domeniu şi, pe de altă parte, să eliminăm limitările de timp şi personal cu care ne-am putea confrunta în atingerea, într-o şi mai mare măsură, a scopului pentru care Fondul Român pentru Eficienţa Energiei a fost creat.“, a adăugat dl. Voronca.

De asemenea, dna. Daniela Cabalau, director financiar Fondului Român pentru Eficienţa Energiei afirmă că “Finanţarea proiectelor de eficienţă energetică cu ajutorul Promotorilor este a doua noutate pe care o lansăm în atenţia clienţilor noştri, după cea pe care am anunţat-o încă din primul semestru al acestui an, respectiv finanţarea prin intermediul companiilor de servicii energetice.”

“Relaţiile dintre noi şi Promotori se vor desfăşura pe baze contractuale, contravaloarea serviciilor prestate de aceştia urmând a fi acoperită de Fond prin plăţi în cuantum de până la 1% din fiecare sumă plătită beneficiarului în cadrul creditului aprobat”, precizează dna. Daniela Cabalau.

Descrierea etapelor pe care Promotorii şi Clienţii sunt invitaţi să le parcurgă, în vederea obţinerii creditelor comerciale pentru investiţii în eficienţa energetică poate fi găsită la adresa http://www.free.org.ro/Pagina Clientului/Promotori/.

____________________________________________________________________________
Fondul Român pentru Eficienţa Energiei este o instituţie ce finanţează în condiţii comerciale companiile din sectorul industrial şi alţi consumatori de energie, facilitând astfel adoptarea şi folosirea tehnologiilor de utilizare eficientă a energiei.

Obiectul principal de activitate al Fondului constă în finanţarea proiectelor de investiţii pentru creşterea utilizării eficiente a energiei în România. Realizarea obiectului de activitate se desfăşoară în directă corelare cu priorităţile politicii naţionale în domeniul eficienţei energetice. De asemenea, una dintre principalele activităţi ale Fondului este acordarea de asistenţă tehnică societăţilor comerciale şi instituţiilor publice de interes naţional şi local, care înaintează Fondului spre analiză şi aprobare a finanţării, propuneri de proiecte de eficienţă energetică.

Fondul Român pentru Eficienţa Energiei are ca principal scop implementarea cu succes a programelor de eficienţă energetică şi, prin aceasta creşterea interesului sectorului bancar cu privire la susţinerea investiţiilor în domeniul eficienţei energetice în România.